Ok, azi e Luni, si asta este a doua saptamana…
Inseamna ca am intarziat putin cu mesajul asta, sper sa nu fiti suparati pe mine
Deci… acu exact acum o saptamana, ne-am trezit toti la 7 dimineata, ne-am imbracat frumos, am cumparat flori, si am plecat la gradinita.
Luca merge la o gradinita de stat, pe Mitropoliei in Sibiu, si este foarte frumos.
Drumul de 5 minute pe jos pana la gradinita este si el foarte frumos. De la Teatrul Gong, urcam scarile, mergem pe Strada Postei 100m, si intram la Gradinita. Cred ca la iarna va fi si mai frumos pe acolo
A fost mai intens, si mai emotionant decat am crezut. Copilul trece intr-o alta perioada a vietii lui. Iar noi, parintii, pentru prima data de cand e el pe lume, ii dam drumul si il lasam liber.
Atunci incep sa se amestece tot felul de sentimente.
Cel mai intens, este bineinteles acela de rupere.
Iti vezi copilul speriat, stii ca se simte abandonat, parasit. In grupa sunt foarte multi copii, si jumate din ei plang… Luca e mai mare, intelege ce se intampla, dar majoritatea dintre ei nu stiu ca parintii lor se mai intorc dupa ei. Ce mai… tragedie mare!
Luca se tine tare, dar atmosfera este departe de a fi placuta in prima zi.
Fac cateva poze, si educatoarea ne scoate afara… nu face fata daca suntem si noi acolo. Educatoarele plang cot la cot cu copii 
Se inchide usa, si… pentru prima data… suntem fara copil, si copilul este singur in lume, ca un barbat adevarat ce se gaseste.
Ca parinte, simti copilul ca o parte din tine, una cu tine. Si cand se intampla una ca asta, parca rupi din carnea ta si o lasi acolo la gradinita.
Mai apoi iti dai seama ca datoria ta este sa il aduci pe lume, si sa ai grija sa nu ii lipseasca nimic. In rest… el este ALTUL, are viata lui, destinul lui. Noi suntem doar martori…
Ce clar imi este asta acum…
Si la fel de clar imi este ca am facut ce a trebuit.
Ma refer la mutat… Ce bine e la SIbiu, in casuta din povesti, la gradinita din povesti, si ce frumos va fi la iarna cand vom merge printre nameti la gradinita, si o sa le dea ceai cald si paine cu unt…
DUpa o saptamana de gradi, i s-a schimbat si vorba
E ardelean piticu, vorbeste cu “Ui’” – “Ui aici cum curge apa!” Eu l-am corectat ca parinte, i-am zis ca nu se zice asa… Se zice ” Ui ma aici! (pauza) Ce curge apa!”
II place la gradinita. Data trecuta l-a luat de mana pe un copilas care plangea pe hol, si i-a spus sa nu mai planga, si l-a dus inauntru in clasa. Astazi nu m-a lasat sa il incalt eu, s-a uitat la mine si mi-a zis:
Singur!
Baiatul lui tata…
Ui aici si niste poze: