… povestea mea de pana acum

Numele meu este Florin Barbu, si m-am nascut la Sibiu in 1974 pe strada Vasila Aron.

Cateva crampeie:

… copil timid si tacut, desi destul de poznas. probabil genul de copil cu care mergi la psiholog sa vezi daca este in regula

… crescut in preajma muntilor, chiar si in liceu ma cataram pe stanci aproape zinlic sa ajung pe dealul din centrul Resitei. Un “heidi” masculin :-)

… bicicleta, multa bicicleta… urcam la Secu, Trei ape… (V-am spus ca m-am mutat in Resita la 5 ani?)

… Karate, mult Karate…. 3-4 antrenamente pe saptamana, de cate 3-4 ore, restul acasa. De la 12 la 17 ani, pana  cand m-am accidentat la coloana. Am mai incercat prin facultate, si apoi mai tarziu in Bucuresti, dar nu am mai simtit motivatia de a mai da cu pumnul si piciorul.

… vecina mea imi pune muzica Rock inregistrata pe caseta de la Europa Libera. Incepe sa imi creasca parul.

… bassistul Rocco din Resita, care canta ca Steve Harris din Iron Maiden, ma marcheaza pe vecie. Parul imi creste si mai mult.

… un vecin avea o chitara bass, eu aveam o semicursiera ruseasca. El vroia bicicleta, eu vroiam bass.

… Iron Maiden, Dio, Manowar, DRI, Morgoth, Death, Megadeath, Infectious Grooves, Suicidal Tendencies, Sex Pistols, Exploited…

… Deep Purple, The Doors, Hendrix, Sting, blues ( a lot)….

… vand bassul, intru la Medicina sa ma fac doctor ca mama. In Timisoara.

… pe tren ma intalnesc cu 4 baieti. aveau trupa. s-au certat cu bassistul

… Jazz, mult jazz. Clubul “Pod 16″ Timisoara.

… Trupa Arca cauta bassist. eram varza, dar m-au luat pentru ca veneam 3 ore inainte de repetitii si plecam 3 ore dupa repetitii.

… Votat “cel mai bun bassist” de mai multe publicatii pe vremea aia. Stiu sigur ca nu merit, dar ma bucur ca sunt observat. De aia m-am urcat pe scena, nu? sa ma placa fetele.

… Eddie Neumann, Vali Potra, Horea Crisovan, Tavi – Vita Horvath Petrica Ionutescu, Irinel, Sasi Vuscan, Mara, Maria Radu, Ovidiu, Levi Molnar, Ati, Raul Kusak—-> B L A Z Z A J

… Lucia…. Micutza, si frumoasaaaaa. O invit la mine si nu mai pleaca.

… Blazzaj (fara Vita) canta cu AG Weinberger

… Blazzaj (cu Vita, Fara mine) se intoarce in Timisoara. Eu raman in Bucuresti

… Cant cu Timpuri Noi

… Dan Iliescu pleaca, Timpuri Noi se transforma in Partizan. Impreuna cu Artan, Catalin Rasvan, Razvan Moldovan, Cristi Solomon – facem piesele de pe primul album Partizan. Distractie multa, munca foarte multa, stress si mai mult. Plec din trupa.

… Cu Berti , Gelu, Pupe, Ochescu, Caminschi, Vadim———- perioada faiiina de blues.

… Proconsul se despart de Karcsi… Eu vin la Proconsul. Albume – Zece Povesti, Cinci, Balade Pentru Tine, Da Mai Departe, si unu nou din 2009. Muulte concerte, repetitii, muuulti kilometri impreuna.

… www.xbass.ro/forum – prietenii mei :-)

… Se naste Luca. ma gandesc sa plec din Bucuresti…

… Proconsul implinesc 10 ani de activitate, noi implinim 10 ani de casnicie.

… Hotarasc sa plec din Bucuresti, la Sibiu, sa creasca si Luca in munti si sa mearga cu bicicleta cum am facut si eu.

… Proconsul nu accepta sa continue colaborarea cu mine daca nu locuiesc in Bucuresti. Hotararea mea este definitiva insa, Luca este pe primul plan, muzica imediat dupa.

Pffff. Cam de aici incepe blogul meu. Continuarea va fi scrisa aici :-) Mai este de adaugat, ca in toate etapele vietii mele am simtit ca acolo sus, cineva are grija de mine.

De acum incolo va exista doar timpul prezent. Ma rog, si trecut, daca vei citi posturile ce vor fi fost vechi deja.

Viitorul insa e surpriza :-) Nu stiu despre voi, dar eu sunt cel mai curios despre ce va scrie aici in blog.

Nu promit sa scriu zilnic, dar promit sa scriu sincer.

….va urma….