La un moment dat, prin anii 80 aparusera videotecile. O videoteca era un loc unde erau multe televizoare legate la un Video player (VHS) si care rulau cele mai hot filme ale momentului, la o calitate foarte proasta, si subtitrate de o voce feminina inconfundabila.
Am intrat la un film in care era vorba despre niste rechini care ataca turisti. Pe la jumatatea filmului, trairile mele au devenit atat de puternice, incat am iesit din sala, cuprins de groaza. Probabil sunt eu mai mototol.
De asta mi-am adus aminte seara trecuta cand am fost la festivalul de Jazz de la Sibiu, la Kenny Garrett.
Un prezentator cam nebun si caraghios, nu stiu cum il cheama… Apoi Trupa.
Au inceput cu niste groove-uri funk-istice, niste teme usurele… Buni, nimic de zis.
Fara sa ne dam seama insa, ne-a dus in zone nebanuite. Si nu ma refer la zone muzicale, pentru ca muzica a fost doar un vehicol ce ne-a transportat intr-o alta lume. O lume fara forme, o lume a emotiilor.
Din pacate, emotiile le exprim mai bine prin muzica decat prin vorbe, de aia simt ca fiecare vorba de a mea banalizeaza experienta acelui concert cu Kenny Garret. Pot sa zic fara sa gresesc insa, ca la un moment dat am inceput sa plang. Adica sa plang pe bune.
Mi se intampla des ca imi iasa cate o lacrima la o piesa de teatru, sau la un concert. dar sa ma bufneasca plansul mai rar… Si apoi imi trece repede – sunt barbat, ce zmaul- ma uit in stanga dreapta daca m-a vazut cineva, si gata. De data asta, nu am fost lasat sa ma linistesc. Fiecare nota punea cate o picatura de emotie, intr-un pahar care deja era prea plin.
“Ba nu, nu te lasam in pace, ia de aici, si sa tii minte unde ai fost!!!!”
Am ajuns la un punct in care emotia fiind atat de mare, am simtit ca daca nu ies din sala sufletul o sa imi explodeze.
Cam asa ca la Falci 3, ca de aia mi-am adus aminte.
Si una trista – Trupa AZZA nu mai exista – de aceea nu am ajuns ieri la Targu Mures.
Noi suntem bine, sanatosi, imi curge doar putin nasul
Tinem aproape 
“ce zmaul” – cat de ardeleneste suna asta!
Imi pare rau de Azza, se pare ca Edy chiar e un wandering soul, condamnat sa n-aiba liniste. Probabil ca fara asta n-ar fi putut nici sa faca muzica aia frumoasa.
bhuttu´s last blog ..Non Camp
poi sunt ardelian
Am si diploma!
Eu nu pot vorbi decat in numele meu. Cred cu tarie ca poti sa faci si muzica faina dar sa si evoluezi ca spirit. Sting imi vine in minte. Exista si variantele saizeciste – Hendrix and stuff, dar sunt departe de a fi un model pentru mine.
O arta este si sa traiesti frumos, am un vecin care este mai artist decat am fost eu vreodata atunci cand vorbeste cu copilul lui. Si el lasa in urma lui o creatie mai importanta decat toate albumele de muzica compuse vreodata.
Ma rog, habar nu am ce este important si ce nu.
Bhutule, cum ai facut tu asa frumos sa se vada ce au mai postat prietenii tai? Vreau sa instalez si eu, si sa te pun pe tine.
In platforma de blogger ai optiunea sa adaugi sectiune de blogroll, si arata ultimul post. Dar nu stiu ce platforma folosesti tu, nici daca exista chestia asta in wordpress sau in altele. Pe scurt, pe bajbaite.
Intr-adevar, nu putem sa socotim ce e important si ce nu, si e contraproductiv sa-i judecam pe ceilalti. Cred ca momente ca astea trebuiesc acceptate si atat, cuvintele oricum nu pot sa exprime mare lucru.
bhuttu´s last blog ..Non Camp
Bine, eu am optiunea asta sa apara ultimul mesaj atunci cand postezi la mine. Not bad nici asta.